Esti doar a mea ...

Ma prins noaptea iarasi pe drum, singur, depasit uneori de cate o masina care ma orbeste cu farurile ei ... ca sa ma feresc ma uitam in sus. Si atunci te-am vazut iar, te ascunzi pe jumate ca si cum ti-ai trage un val peste ochi. De ce? as vrea sa iti privesc goliciunea si sa nu ma ispiteasca nici un sentiment de excitare, dar ori de cate ori te vad imi aduc aminte ca iti place si TIE, dar ea este doar a mea.
Nu vezi ca se fereste, ca TINE, nu vezi ca se ascunde, ca TINE, nu vezi ca vrea, ca TINE, nu vezi ca eu ma uit la TINE? Imi spui ca aranjez vorbele doar ca sa le potrivesc sa iti ating o umbra de speranta ca te voi vedea iar "goala". De ce, trebuie sa astept atat de mult sa te vad plina, sa te vad lucind in intuneric, cu toate ca sunt sigur ca te-am zarit si pe lumina de multe ori, dimineata devreme si la ceas tarziu de seara si tot nu pot spune cand esti mai frumoasa ... ajung sa cred ca esti cea frumoasa oricand, te tachinam acum ... asa esti de cand te-am vazut pentru prima data.
As invata sa zbor doar ca sa fiu tot timpul langa tine, dar nu pot, sunt construit altfel, iar de-as putea zbura sunt sigur ca ai face tot ce poti sa nu ajung la TINE, ti-e teama, dar si mie imi este teama, doar ca TU te temi mai mult.
Imi plac povestile, ti-as spune mii de basme, unul in fiecare seara, dar pentru asta trebuie s-apari, sa iesi din norii ce te inconjoara si cum spuneam mai sus "la ceas de seara" ti-as spune totul, dar in soapte.
Azi scriu putin, as scrie mult mai multe, dar as ajunge tot acolo asa ca iti spun simplu ...

Esti doar a mea...

Invitatie la joaca ...

Imi place amurgul, atunci cand totul sub magia naturii se preschimba, regele zilei amabil se retrage In ascunzisuri, lasand regina sa-si ocupe locul pe piedestalul acestei lumi. Lumea care ma inconjoara. Inchid usa in camera mea, parca izolandu-ma de exterior, dar deschid fereastra si simt cum aerul rece patrunde In camera si viziteaza orice coltisor. Ma asez comod si admir putin luna, de cele mai multe ori insa nu o pot vedea, dar atunci cand pot uneori simt ca si ea ma priveste, iar alteori ca priveste pe altcineva. Cu timpul ochii se inchid, si incep sa meditez. E liniste..

E linistea in care si-au facut loc vantul ce adie dincolo de fereastra, cantecul greierilor, care se aud in departari sau aproape de mine, care se revarsa peste noapte. Acest sentiment de evadare din propriul EU nimeni nu ti-l aduce pe tava, nu se serveste la dejun, si nu se vinde sau se cumpara. E sentimentul ascuns undeva in adancul sufletului fiecaruia. O simteam din plin in copilarie, cand totul era o joaca fara griji, fara ascunzisuri, fara motive ascunse ... era o stare de fapt, la fel de natural ca culoarea verde a frunzelor in primavara.
Crestem si acest sentiment dispare precum un castel de nisip este inghitit apa marii. Aceasta liniste exista! dar undeva departe, in adancuri..

Ne zbatem sau mai bine zis ma zbat, poate ca aceasta liniste TU o castigi altfel sau poate nici nu te intereseaza. Noaptea pare pentru minea fi cheia ce intre-deschide ladita pe care o cautam. Cautarea e lunga si are mai multe obstacole la care nici nu ma gandeam, cel mai mare fiind chiar EU, care involuntar si inconstient inca ma lupt sa raman la fel ... pentru ca asa e bine, "pana acum cum a mers ...", dar atunci ma intreb de ce pierdem timpul pentru nimicuri?
De ce irosim cuvintele, dragostea, noptile pentru pulberi de praf, care nu fac decât sa ne impotmoleasca. Insa noaptea se termina, ladita se inchide, si incepe o zi noua, poate si o viata noua dupa fiecare noapte de meditatii, deoarece fiecare intrebare obtinuta e un pas inainte, iar fiecare raspuns obtinut, o rascruce trecuta cu brio.

Am invatat sa ma joc, azi am jucat rolul unui angajat al unei firme obisnuite, toata ziua m-am complacut in acest rol si nimeni nu s-a plans sau sa ma goneasca sa ma joc mai incolo. Maine am sa incerc din nou figura, poate pana la urma gasesc pe cineva dornic si de un X si 0, Nu te supara frate ... sau poate ceva mai incitant ... acum as avea cu ce sa ma racoresc, insa imi place inghetata dezghetata si ar trebui sa astept prea mult.
Am sa astept, este noapte, este liniste ... maine se poate intampla ...

O lume prea adanca ...

Incet incet realizez de unde am venit si cat de mult timp a trebuit sa treaca pana am realizat ca tind spre ceva atat de obisnuit, as spune chiar patetic, incat ma ia groaza. Sunt stari de furie teribila pentru fiecare secunda trecuta care a fost langa mine si nu am facut decat sa ma raliez unor percepte atat de banale ... trezit, spalat, plecat servici, venit, spalat, culcat la infinit. Asta este viata pe care mi-am dorit-o si la care ma gandeam atunci cand nu gandeam? Cu siguranta NU, cu siguranta nu la asa ceva. Nu ma refer ca as vrea sa am miliarde in cont sa imi fac nu stiu ce sau mai stiu eu ce altceva, NU, ma refer la viata mea, care simt ca uneori nu imi apartine, si totusi este a MEA.
M-am uitat adanc in sufletul meu cautand raspunsuri, unele le-am gasit deja, sunt cele care au iesit ca niste limbi de foc la suprafata. Intreaga mea fiinta este ca un ocean, ma cunosc atat de putin, am desoperit atat de putin din tot ceea ce sunt de fapt, iar cele mai multe lucruri pe care nu le cunosc si nu le pot stapani ies la suprafata ... ganduri, dorinte, foame de CEVA, furie, durere, prea multe de-odata si prea multe se amesteca intre ele in combinatii care ma fac sa ametesc. Ar fi mai simplu sa neg toate astea sa spun doar ca este imaginatia mea ... si la dracu cu toate, insa nu este asa. Parca problemele de ieri nu mai sunt atat de multe astazi.
Am inceput sa iubesc si sa iubesc in general, nu pe cineva anume nu ceva anume, in general, este atat de simplu si totusi ofera atat de multe satisfactii. Nu este un mod de viata definit, simt si vad asta prin multele contradictii ce inca le am, sunt OM totusi, supus greselilor, supus tentatiei, supus dar nesupus. Imi place sa fiu liber insa imi place sa incalc reguli, orice fel de reguli, regulile tale imi plac de asta le si incalc, regulile lui imi place sa le incalc. Acum probabil te intrebi la ce reguli ma refer ... la TOATE cele care ne definesc ca fiinte sau cum ne mai numim noi pentru ca din punctul meu de vedere multe din ele nu fac decat sa ne limiteze optiunile.
Oare tot ce este moral pentru mine este moral si pentru tine? cu siguranta ca nu ... asta ma face mai rau decat tine nu, de ce, pentru ca macar eu sunt sincer cand spun sau nu cand spun, suna a lauda de sine probabil, cand actiunile mele te fac sa pui in balanta ta proprie si personala principiile mele. Adevarul este ca as renunta cu drag la principii si cu siguranta asta se va intampla, ma refer la cele pe care voi considera ca nu imi apartin nu ma reprezinta si le-am adoptat din instinctul de turma. Si tot vorbind despre turma as fi vrut sa fiu un animal ... oricare, cu toate ca daca ma gandesc bine as avea cateva preferinte dar ideea este ca ajung sa cred eu personaj din secolul 21 m-as simti mult mai bine intr-o lume nedominata de materialism, egoism, gelozie, la animale nu cred ca exista asa ceva in mod constient, este vorba doar de satisfacerea nevoilor primare! Si TU si EU asta facem toata viata, ne satisfacem nevoile primare, mancare, acoperis si sex sau asta incercam sa realizam de dimineata pana seara. As putea oare sa trec peste aceste lucruri??? NU VREAU, doar ca vreau sa le obtin altfel. Nu spun ca asa cum le obtii tu este gresit, fiecare isi alege propria sa linie pe care sa o urmeze, insa riscam sa pierdem din vedere lucruri cu adevarat importante, sa traim si sa iubim, asta ar trebui sa fie important. Multi vor spune probabil ca eu nu stiu sa iubesc, as putea eu sa schimb o astfel de parere, cu siguranta ca nu, poate ca in timp v-om ajunge sa simtim la fel.
Acum am impresia ca totul se desparte, percep altfel distanta, oamenii, viata si poate si destinul.
Invat sa nu ma tem de zambetul TAU. Deci nu ma tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Acum sunt intre cele patru zari.
Ce poate fi mai frumos decat sa scapi de toate aceste griji, sa te gandesti doar la ce poti face. Azi am reusit sa mai incui o usa si sa mai arunc o cheie, azi sunt mai aproape de mine, spuneam mai devreme de lucrurile din trecut care te tin pe loc. Nu te intalnesti decat o singura data cu acea CLIPA, si este 99% probabil sa nu primesti doua in acelasi timp. Vreau sa ma bucur de fiecare in parte ca si cum ar fi ultima, vreau sa zbor, sa simt fiecare plama data de TINE, sa simt fiecare particica din univers, din universul meu care te cuprinde si pe TINE desigur.
Fac parte dintr-o lume prea mare, prea adanca

Sensuri straine ... mie.

Mare parte din ziua de azi am petrecut-o cautand sensuri sau motivatii actiunilor mele. Iar acum al final de zi ajung sa cred ca este una din inca multele zile trecute fara nici un rost, deoarece nu simt sau poate ca e prea devreme sa simt ceva.
O sa renunt la comparatii si la raportari la ceea ce este in jurul meu, am descoperit ca asta e gresit, nu fac decat sa ma ghidez in continuare dupa regulele altui/alteia sau altora, nefiind cu nimic mai bun decat eram cu 10 zile sau poate 10 ani in urma, doar ca as urma regulile emise din comparatie cu altCEVA, acest CEVA nefiind ceea ce doresc sa aflu pentru a ma bucura de viata la maxim.
Incerc sa ma cunosc, sa imi cunosc, placerile, durerile, suferintele si tot odata sa ma cunosc pe mine, momentan nu am curaj sa ma arunc spre toate aceste lucruri, stiu, asta vine in timp, oare am acest timp? Cu siguranta, deoarece imi doresc sa am acest timp la dispozitie, vreau sa am timp sa ma joc, vreau sa am timp sa fac tot ceea ce imi face placere, sa nu fiu cel care merge la munca gandindu-se ca merge "acolo" ma pot juca si acolo, si chiar o fac, azi am facut-o, in fiecare actiune pe care am avut-o am strecurat si putina bucurie sau daca nu este corect spus, am cam luat totul ca pe o joaca, iar rezultatele nu sunt deloc diferite fata de ceea ce faceam acum sa zicem ... o luna. As fi jucat un X si 0 dar nu am avut cu cine ... restul doar sunt "acolo". Cui NU ii place sa se joace ??? Iar cand spun JOACA ma pot gandi la orice, la orice te gandesti TU sau la orice nu vrei sa te gandesti ... tot TU!
Nu traiesc 1000 de ani asta e clar, iar asta nu ma face decat sa ma gandesc si mai serios daca ceea ce am facut pana acum este bine, oricum nu am cum sa schimb mare lucru, cu toate ca ma voi incerca sa repar ce se poate repara. Sper sa reusesc deoarece nu rautatea ma facut sa gresesc ci modul complet idiot de a judeca, luand totul mult prea serios, iar pentru a ma intelege iti dau ca exemplu o cearta intre doi iubiti dusa la extrem deoarece unul din el a spart o ... farfurie. Stii cum degenereaza asta ... - De ce nu esti atent/a, iti aluneca mainile, ai degetele rare si asa mai departe. hmmmm.
NU va reface nimic acea farfurie insa acea farfurie sparta iti poate face cioburi ceva mult mai pretios, te poate transforma pe tine in cioburi, cand ar fi mai simplu sa le aduni si sa le arunci pur si simplu ... oricand vei putea lua alta ... insa niciodata nu vei putea sterge cu buretele ceea ce ai zis, ceea ce ai facut ... pentru un motiv atat de insignifiant.
Pentru mine in ultima vreme nimic nu mai pare de intangibil, de neconceput sau poate ca nimic este mult spus ... pana de curand nu credeam ca anumite lucruri se pot intampla, nu credeam ca pot fi compatibil cu anumite persoane, nu credeam ca intr-o noapte anumite persoane vor deveni incompatibile, ciudat ... insa in fiecare zi ma vad pus in fata unor astfel de fapte ... ma uit la mine si la modul in care am inceput sa pun problemele, oricare ar fi ele, chiar si faptul ca scriu aici este NOU pentru mine, nu vorbesc cu nimeni si totusi pot vorbi cu toti. Desigur toate aceste schimbari pe care mai mut sau mai putin mi le-am impus au la baza lor emotii care au scurtcircuitat intr-un fel intreaga ea existenta, intregul meu mod de a fi, a gandi si chiar a iubi. Le-am facut pe toate pana acum ca si tine de altfel, doar ca am descoperit ca exista si alte moduri de a le face. Vreau sa fiu altfel, nu vreau doar sa fiu o umbra pentru asfaltul incins la amiaza, nu vreau sa simt doar atunci cand "trebuie" pot simti tot timpul daca vreau, de prea multa vreme am observat ca ne impunem sa nu simtim, sa nu simtim mirosuri, sa nu simtim foame, sa nu simtim mila, sa nu simtim dragoste, sa nu simtim iubire ... vreau sa iubesc asa cum stiu ca pot cu toate ca A IUBI, pentru mine este foarte diferit fata de A IUBI pentru tine, deoarece TU te indragostesti de o persoana eu ma voi indragosti de persoana din EA.
Am aflata ca fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, si faptul ca nu exista nici o legatura cu faptul ca aceatsa iubire este sau nu "intoarsa" de celalat, este foarte putin probabil ca doua sentimente sa fie la fel de puternice, insa aici nu vorbesc de intensitatea lor ci de simpla lor existenta. Iubirea sau fericirea mea nu va depinde de raspunsul celuilalt, ci imi va apartine in totalitate MIE, iar daca decizi sa ne bucuram impreuna "intotdeauna este mai frumos in 2..." atunci nu va mai conta pe cine sau ce iubesc, poate fi o floare, o piatra sau golul din jurul meu sau al tau.

Toate cate ma inconjoara au un sens ... doar ca acum multe din ele inca imi sunt straine ... mie.

Timpul de care ne agatam ...

Trecerea acestuia peste mine lasa urme, nu la fel ca apa peste o piatra, mai rau. Pietrele devin netede, placute cand le atingi, eu am impresia ca am devenit mai degraba un arici sau un ciuline. Probabil ca greseala cea mai mare pe care o fac este ca ma raportez la cei din jurul meu cand ma cataloghez, insa cam asta este ce pot face acum. Ma raportez la ei sau la tine pentru ca imi dau seama ca de cele mai multe ori actiunile mele fac rau celor din jur, iar de cele mai multe ori este vorba de persoane dragi, prieteni, iubite, as vrea sa nu iau in calcul persoanele pe care nu le cunosc dar ele pot fi persoane pe care nu le cunosc INCA, viitori prieteni sau viitoare iubite...
Iar pentru a putea stabili o linie pe care sa merg si sa nu implice iar toate aceste conflicte care ma macina TREBUIE sa sap adanc in trecutul meu si sa imi rezolv problemele. Ziceam de povestea careia i-am pus capat acum multi ani... Hmmm, cred ca atunci am inceput sa urasc femeile si in acelasi timp pe mine, aceasta ura insa nu mi-a schimbat insa inclinatiile sexuale, nu. Doar ca o perioada nu am fost decat martorul unor povesti care nu au facut sa ma intarate si mai mult. O vedeam pe ea cum il inseala pe el, il vedeam pe el cum o inseala pe ea, o vedeam pe ea cum o inseala pe ea, prieteni buni care se minteau intre ei, si ma intrebam oare care este scopul?

Desigur, ca un nebun am intrat in aceasta hora pana la urma, iar acum se vede rezultatul. As fi vrut sa fi fost altfel, sa pot sa te tin de mana fara sa ma gandesc ca vreau sa ti-o trag, atat la propriu cat si la figurat. As fi vrut sa spun mai des ca SUNT FERICIT sau ca TE IUBESC, insa ori de cate ori am crezut sau faceam asta descoperam ca eu sunt cel caruia i se tragea, iar asta sa intamplat cred ca destul de curand atat la propriu cat si la figurat. Este destul de greu pentru mine sa accept uneori un adevar, si nu pentru ca nu este evident sau ca nu il pot accepta, ci mai degraba din cauza ca tot timpul sunt pus sa schimb ceva, de la sensul lucrurilor pana la motivatii. In incercarea mea de a gasi explicatii, de a vedea dincolo de anumite limite am pierdut pe drum in ultima luna multe idei preconcepute, multe justificari idioate, scuze, prea multe motivatii care incearca sa mascheze adevararele motive, si aproximativ 10 kilograme. Daca asta este ceea ce trebuie sa fac, sa pierd, sa duc, atunci o voi face pana la capat, intr-un fel sau altul voi ajunge acolo unde vreau sa ajung. Cred ca ma pedepsesc singur pentru fiecare secunda petrecuta intr-o lume pe care se pare ca inca nu o inteleg. Simt un sentiment de furie cum isi face loc spre suprafata, chiar acum stand in tren si scriind imi vine sa zbier, sa arunc "jucaria" asta de pereti si sa sau cu pumnii in toti peretii, toate geamurile, evit oameni, mi-as face rau numai mie, ceea ce este totusi un lucru inca bun.Ar fi mai simplu sa nu imi pese inca multi ani de acum in colo de mine, mai tarziu nu ar mai conta sunt convins, insa daca tot am plecat pe acest drum, la dracu cu toate, hai sa vad cat de lung este.
Ma intorc acasa acum, de fapt am ajuns deja daca am postat, o pot face si din tren acum, multumita tie si pentru asta iti multumesc (sunt multe persoane care se vor recunoaste aici sau mai tarziu, voi incerca sa nu dau nume niciodata, vor fi doar TU, EL, EA, EI, NOI). In aceste zile am petrecut clipe, dintr-un lung sir, cautand ceva care sa imi demonstreze ca pot sa trec peste, am ajuns taman la Brasov unde primit gazduire la o foarte buna prietena, as fi stat si intr-o padure fara sa deranjez pe nimeni. O prietena pe care cred ca am stresat-o cu problemele mele, oferindu-mi un sprijin cand aveam nevoie sau liniste cand eram probabil pierdut in mintea mea. Iti multumesc, doar si pentru ca nu ma judeci pentru ce am ajuns, de cum am ajuns stiu ca nu esti mulltumita, insa incerc sa ma "repar". Mi-ai spus la un moment dat "unde este cel care scrie pe blog???" nu ti-am raspuns, pentru ca nu stiu, cred ca este salvamarul meu, as vrea sa se transforme insa intr-o insula, nu stiu, nu stiu sa iti raspund, INCA.
Timpul care trece, hmm. As vrea sa ma uit in urma peste cativa ani si sa vad pomii pe care i-am plantat crescand mari, sa ma pot uita la tine oricine ai fi TU si inima sa imi bata asa cum bate de fiecare data cand te vad, sa vad cerul cu aceeasi ochi ca acum, la fel, dintre toate lucrurile el ar fi printre putinele care nu m-au mintit niciodata, alaturi de Luna. Stii cat de frumos este sa iesi in miez de noapte cu cineva pe care il iubesti dar caruia nu i-o spui deloc sau poate prea rar, sa stai si sa te uiti la Luna, la stele si sa vi le faceti cadou??? Daca nu ai facut asta, fa-o, sau fa-io, sentimentul este minunat.
Si uite asa am mai scos din sertar o amintire care ma face putin mai bun.




Iar aici este vorba de timp ... de timpul trecut.

O zi ... o zi noua

Este ciudat sa te trezesti dimineata cu dorinta de a gasi cine esti, sau cel putin asta se intampla in ultima vreme cu mine. Incerc sa fac asta in mod constient cu toate ca ieri am luat o decizie de moment de apleca, oriunde, doar sa plec .... Stiu cine sunt ca persoana, nu mai stiu insa cum am ajuns asa, as vrea sa spun ca din cauza ca sau din cauza ca ... insa cu siguranta as gresi. Aruncand o privire spre trecut am ajuns la concluzia ca am ajuns ceea ce sunt acum in urma cu aproximativ 10 ani, as fi putut spune 7 ani jumate insa asta suna ca o certitudine si nu e deloc asa, atunci cand o relatie ratata, plina de minciuni din toate directiile, din partea me, a ei, a lor, au dus la acel joc idiot dea "soarecele si pisica" lucru care nu a facut decat sa pregateasca terenul pentru ceea ce am devenit de-a lungul timpului, iar acum nu mai sunt fericit deloc cu alegerile pe care le-am facut sau pe care le fac, inca sunt influentat de acestea.
Nu voi intra acum anunte cu nimic legat de aceasta relatie, poate o voi face mai tarziu sau poate ca nu ... iar asta nu imi suna decat ca sunt la fel de nehotarat ca de obicei, si ca tocmai asta as vrea sa schimb la mine, sau mai bine zis si asta...
Stiu ca nu voi putea privi inainte pana in momentul in care nu voi scapa de toate aceste ancore care ma tin legat in trecut, nu ai cum sa scapi de trecut si sunt constient de acest lucru, insa daca as reusi sa indrept cate ceva din el prin ceea ce voi face as fi poate mai fericit. As vrea sa pot sa imi cer scuze fiecarui om caruia nu i-am intins o mana de ajutor, as vrea sa pot sterge fiecare lacrima pe care am provocat-o, lacrimi pe care nu am stiut sa le pretuiesc as vrea sa pot raspunde fiecarui TE IUBESC la fel de natural si sincer ca si cum as respira.
Am acumulat in ultimii ani frustrari asa cum TU colectionezi stropi de ploaie sau cutii de chibrituri, am adunat clipe pe care le-am ambalat in ceea ce vroiam eu sa fie, cu toate ca uneori nu erau decat spatii goale, as fi preferat sa le umplu cu pioneze sau cuie, asa macar as fi stiu sau simtit cum ma inteapa ... as fi simtit ceva.
Sa nu se inteleaga ca am avut numai clipe nefericite, NU, am avut clipe cand simteam ca pot atinge cerul, ca pot avea orice doar uitandu-ma in ochii tai negri, verzi, albastii, caprui sau rosii de plans ... PLANS, am plans, nu am plans de multe ori, iar cand s-a intamplat a fost de obicei din neputinta de a face ceva, ar fi trebuit poate sa plang mai mult, cu toate ca sunt barbat, se zice ca lacrimile te elibereaza de energia negativa acumulata ... eu sunt ca un acumulator uitat la incarcat ... si se incarca, se incarca pana cand explodeaza, iar eu asta simt acum ... ca explodez.
Azi am mers destul de mult, poate ca nu atat de mult cat as vrea, as merge pana as uita de mine si as lua-o e la 0 cu o noua constiinta ... dar nu se poate. Am vazut locuri in zare pe care nu le voi atinge probabil niciodata, insa le-am vazut si mi-am imaginat ca sunt acolo ... intins pe iarba, uitandu-ma la cerul plumburiu asteptand stropii de ploaie sa ma loveasca, sa simt ce simte un fir de iarba sau o frunza incinsa de soare ...
DA azi mi-am dorit sa ploua ... asta am vrut de dimineata si am primit spre seara,o ploaie ca un potop, rece si galagioasa, as fi vrut sa ma bucur de ea asa cum ma bucuram de ea copil fiind sau plimbandu-ma la brat cu o iubita tinand o umbrela inchisa in mana.
Totusi, dorinta mea sa implinit iar asta ma face sa cred ca daca imi doresc suficient de tare sa aflu ce este corect sa fac pentru a putea trece mai departe ... se va intampla, mai devreme sau mai tarziu.

Maine este o noua zi, poate ca maine ... o sa stiu mai multe despre mine.

Incursiune in mintea ... mea

Azi m-am trezit cu un sentiment ciudat de ... sa zicem pierdere in spatiu. De cele mai multe ori cand ma trezesc sunt speriat pret de cateva secunde pana realizez unde ma aflu. Deh metehne vechi de care nu stiu daca voi scapa vreodata. Insa azi a fost diferit.

Mi-am dat seama ca incep sa cred ca orice as face nu gasesc sensul, stiu vechile probleme existentiale ... doar ca acum singurul lucru care cred ca mi-ar face bine ar fi sa fiu singur undeva, unde nu stiu inca cu siguranta ca toate ca ceva in mintea mea parca imi striga "fugi acolo ... fugi dincolo..."

Trebuie sa ma detasez de tot ceea ce este in jurul meu intr-un fel ... insa nu stiu cum, am impresia ca regasirea mea in acest moment este oarecum compromisa, ma simt ancorat, legat de prea multe lucruri. Sa fug de toate nu este o solutie, cineva zicea mai demult ca pentru a trece peste o teama trebuie sa o infrunti ... hmmm. As putea sa infrunt orice, dar am o constiinta turbata care incearca mereu sa gaseasca o scuza, o justificare pentru orice lucru rau care mi se intampla, rau in viziunea mea ... si mergand pe panta asta de cele mai multe ori sfarsesc prin a considera ca de fapt este vina mea !!!

Oare toate experientele pe care le-am trait, tot ce am citit, tot ce am simtit, tot ce simt chiar sa nu aiba nici o utilitate in acest moment? Ciudat, in clipa in care zic ... gata, de acum vad drumul clar in fata mea, acest univers sa se modifice intro panza de paianjen ... mii de drumuri mai mici, mii de legaturi spre pierzanie sau nu ... singura solutie este sa le incerc pe toate NU?
"situatiile ne sunt, sa spunem premeditate, alegerea ne apartine" iar eu cred ca am foarte multe alegeri de facut iin acest moment ... sa vedem ce iese pana la final, ma ratacesc sau NU?

Sper doar ca cineva sau CEVA va fi mereu sa imi arate ceea ce nu vreau sa vad, ma fac ca nu vad sau poate chiar nu vad, indiferent de intentiile lui/ei/lor.