Zile … degeaba,

Sau zi-le degeaba, deorece am impresia ca oricat as vorbi cu unii oameni sfarsesc prin a ma afunda si mai rau in ceva din care ideal era sa ies. Asta nu ma face decat sa cred ca nu m-am schimbat deloc si ca problemele mele de comunicare sunt tot acolo sau mai bine zis, tot aici.

Am zis ca incetez sa mai caut acea realitate unde unul plus unul fac doi, nu ca nu ar exista insa devine daca nu deranjant cel putin obositor sa crezi ca ai gasit ceva, un reper care sa ma faca sa mai cred in ceva sau cineva si sa imi dau seama ca de fapt era propria mea imagine reflectata DEASUPRA unei realitati deformate . Am ajuns la concluzia (unii poate or sa zica “- Abia acum ???) ca in realitatea de zi cu zi fiecare individ este unic avand propria lui personalitate si ca indiferent de ceea ce mi-ar zice, promite sau ar sugera, este o cale imensa pana la realizare, realizare care oricum va fi in concordanta cu propriile lui idei sau interese si nu cu mine.

De aici si idea de a nu mai judeca pe cel de langa mine parca nu imi mai pare atat de neagra ca acum sa zicem … de fapt nu, nu mai fac estimari, si ca indiferent de situatia creeata sau cu care ai de a face oamenii totusi sunt frumosi intr-un fel pe care EU poate nu il inteleg intotdeauna. Am invatat ca ar trebui sa te accept asa cum esti, TU reprezentand, atat o piatra, o floare, un suflet, un barbat, sau o femeie, nu conteaza pana la un anumit punct.

Daca incep sa nu il mai accept pe X sau pe TINE din cauza ca nu esti asa cum vreau eu nu voi face decat sa ma afund si mai tare in sentimente murdare sau murdarite doar si de idea de a NU accepta ca nu am nici un drept sa iti spun TIE cum sa fii.

Nici mie nu mi-ar place sa traiesc sau sa ma manifest dupa regulile pe care le crezi tu corecte, pe care tu spui ca sunt cele bune ca asta e calea catre …

Stateam zilele trecute si ma gandeam DE CE MIE m-i se intampla unele lucruri, iar singurul raspuns pe care mi-l furnizez singur si cu care sunt de accord este acela ca eu permit si tot eu creez posibilitatea de a se intampla.

Oare e mai bine sa stau si sa vina de la tine ceva? stiu ca este posibil sa stai sa nu faci nimic si totusi sa am parte de micile bucurii ale vietii cum ar fi rasaritul soarelui, valul apei lovindu-se de mine tolanit pe nisip, aparitia lunii, ploaia, si multe alte lucruri , pe care nu le pot controla nici daca as vrea si care, totusi, se intampla sa imi faca placere ... sau nu. O sa vad ce voi face, cum pana acum m-am descurcat cred ca si acum o pot scoate la lumina, eu cel putin consider ca sunt mai aproape de tine decat ai fost tu aproape de mine, vreodata.

Oare acest lucru pot poT pOT POT sa il aplic si in viata de zi cu zi la toate problemele mele? Acum ma indoiesc de acest lucru, ma indoiesc ca vei apare in mijlocul zilei in fata mea, noaptea fiind "teritoriul" tau sau campul de bataie, ma indoiesc ca soarele isi va cere iertare pentru asta , ma indoiesc ca EI vor accepta ca au gresit, sau ca NOI v-om deveni altfel nefacand nimic, ma indoiesc de foarte multe, dar de un lucru sunt sigur ... dar NU il spun.

Orice as spune acum ajung la concluzia ca tot ce ti-am zis pana acum … oricum ti-am spus degeaba.